De cand am senzatia asta de “nu pot sa gandesc” mi am pierdut toate abilitatile de autoaparare. Daca asta vara mi se spunea ca sunt mereu ironica si ca ajung sa spun chestii care de obicei ranesc niste egouri, acum am devenit persoana dumb care vrea unsafe friends care sa i aduca benefits pentru ca orgoliul meu trebuie sa fie sustinut in permanenta. Si partii din mine responsabila cu orgoliul trebuie sa i se spuna ca e fara termen de valabilitate , ca are efect si influenta. That’s bullshit. cred ca orgoliul e proiectia intunecata a constiintei, adica componenta dark and twisty, la limita dintre constiinta si inconstient , care il determina pe individ sa aiba “constiinta” sau nu, adica sa fie moral sau nu, sa se raporteze la un sistem de valori sau nu. Si ma refer la un sistem de valori interior, fara vreo legatura cu restul lumii, adica la momentul in care decizi sa fii sau nu fair cu tine insuti. Iar eu, pentru a ocoli the very dark place, am decis sa nu fiu corecta cu mine insami(ca in ceea ce i priveste pe ceilalti nici nu se pune problema). In concluzie orgoliul meu tot low e.

Am terminat aseara “Liniste in octombrie”, care ma asteptam sa fie mai mult, dar poate pentru ca n a fost octombrie si pentru ca linistea asta artificiala din jurul meu nu e suficienta.
Si am inceput sa citesc cronicari, asta de dragul repetitiei, ca pana la urma nu stiu sa fac altceva si pentru ca in ciuda multor momente fara satisfactii asta imi place sa fac.

Si ca alte multe aspecte care functioneaza in regim de shuffle: as spune “speak the words I wanna hear, to make my demons run” pentru ca asta a venit in playlist in timp ce scriam aici, dar stiu ca e mult mai mult decat toata suma chestiilor adunate pana acum aici si iar mi as nesocoti toate legile nescrise.
Concluzie: usilor le sta mai bine inchise, cu aspectul lor de unbreakable, caci si usile deschise sunt decat o ipostaza a celor inchise.

Si ignorand –activitatea mea preferata- snobismul roenglez mi a iesit si mie un post dupa o gramada de vreme.

And I wish that only greatness follow you around
I hope to guide me and find the way to keep from down
Whatever you do I hope you share it all with me
Please try to understand me
Yeah, understand me
Just try to understand me
Yeah, understand me

Ma simt oarecum indreptatita sa spun asta acum.
blablabla oameni plecati la iasi. oameni ramasi aici care se vor indopa cu bomboane luni, de ziua lor. concluzie:learn to be still.

...si conform analizei un infinit e mai mic si altul mai mare.

Am vazut azi noapte Sophie Scholl-Die letzten Tage. Filmul e breathtaking, dar am avut senzatia ca trebuie sa caut sentimentul asta ceva mai mult decat la orice alt film. e breathtaking psihologic vorbind, e o joaca cruda cu mintea ta pentru ca te astepti la mai multa violenta in stare pura, chiar si mental. chestie care nu s a intamplat.
ciudat e ca intotdeauna dupa orele de germana plecam cu hotararea de a ma gandi un pic mai mult la chestiile pe care ni le expunea profa.
asa am vazut si Die Welle care a devenit brusc un argument in multe discutii, pentru ca mie mi a demonstrat oarecum ca nu avem o constiinta asa safe si ca nemtii nu au o trauma care trebuie vindecata, ca nu sunt un caz exceptional si ca ne putem repeta la nesfarsit ca istorie. Si ca istoria care urmeaza prezentului e un experiment reluat.

clar e ca ar trebui sa ma intorc la celelalte constatari ale mele, mai alambicate si mai numb, caci cu toate ca in fiecare zi am cel putin o ora de fizica sau matematica, configuratia mintii mele e tot pe dos. macar nu sunt singura careia inca i se pare dubios ca un infinit e mai mic decat altul.

mai mult ceai , mai mult ceai.

m am hotarat sa o termin cu postarea-matrioska din urma caci nu e liniste deloc in octombrie si pentru ca la un moment dat o sa am ce spune , ceva mai mult decat expuneri care intereseaza decat pe alter egourile mele foarte eager sa se cunoasca intre ele. ok, faptul ca am inlocuit cafeaua si cola cu ceaiul are de a face cu faptul ca imi invoc alter egourile. incredibil, dar de cate ori beau ceai seara nu pot sa dorm noaptea si ajung sa rad pe la 3 dimineata singura la scene din house, deci am reusit sa mi induc stare de cafea cu ceai.
cafea beau doar joi dimineata cand ma trezesc la 7. (oare de ce numai joi reusesc sa ma trezesc la 7 ? )

si ma mai gandeam ce om fericit sunt eu ca n am saptispe ani cand toata lumea are si ca as vrea sa ajung macar o singura data la mare in decembrie. intotdeauna mi am iubit luna in care m am nascut, desi de cele mai multe ori ploua si nu ninge si e gerul ala uscat,frigul care ti se scurge prin nari.

Rain,on the brain

Deci ultima zi de vara.
azi am auzit asta, raspunsul la intrebare “where would you wake up tomorrow?”:
“I would like to wake up in a world where every closet opens into someone else closet and you come out of the closet and you are in a totally different place and you meet that person and get to have breakfast with them.”

Si, brusc asta mi a parut un fel de solutie ideala pentru the schizoid me. Bc once again, I am not a “people person”

si, ca sa nu raman cu niste chestii nespuse, pentru ca lately risc sa raman fara multe chestii(si in consecinta o sa se piarda toate astea pentru ca vine "altceva", toamna cel mai probabil dar eu tot ma astept la ceva mai mult punct paranteza prea lunga): am terminat de vazut "love in time of cholera" dupa ce l lasasem balta la jumatate si am constat cum mi a aranjat impresiile despre carte. ciudat sa spui asta despre un film,precedat de cartea unui autor cu nobel(care mi e foarte drag). am auzit spunandu i se cartii si "un fel de telenovela"-chestie cu care evident nu sunt de acord-dar cred ca am supraestimat povestea(nu cartea) at the time of reading it
si in sprijinul impresiei vine secventa din film( de care am mai vb cu cineva si cu alta ocazie) cand se intoarce fermina din exilul impus de tatal ei si il intalneste pe florentino. eeei, in acel moment se schimba pur si simplu actorul, adica stai si astepti sa se intoarca florentino initial crezand ca secventa e perspectiva deformata, deci subiectiva a ferminei. dar nu, toata povestea din film si,cred, ca intelesul ei -asa cum l am vazut eu-se deschide cu cheia secventei asteia. Si cam asa, reinterpretata si povestea din carte(sensibil diferita,intr-adevar). si printr o comparatie (subiectiva cat incape, si fara loc in context probabil) de aia apreciez
foarte tare monogamia clovnului lui Boll, e asa touching( nu intr un mod lame) personajul.

Si melodia asta, last train, e cu siguranta dintr un alt “film”, dar nu pot sa mi dau seama exact de unde stiu senzatia asta. whilst, mi am facut ceai special pentru nabokov, pentru ca e rus si pentru ca s a facut frig.

Si dupa cum spuneam, e ultima zi de vara, si cred ca mi am incheiat socotelile cu blogu’ asta.(desi acum ma aflu intr o pozitie din care as mai scrie, daca din nimicul in care activez daily n ar scoate capatana o intrebare : what’s the point?)

4sept2009
trisez, dar n are nimic.
vreau, trebuie neaparat ca ceva sa se schimbe aici, caci lucrurile merg din ce in ce mai rau. nu pentru mine ,ci pt altii. eu sunt un om chinuit de lipsa de probleme.
ma duc la house, cause he is smart and damaged si pentru ca azi e 4sept and people are kissing on dance me to the end of love si maine e 5sept si da 5 e o data importanta.
deci da, house. for almost miserable times and for the almost people and for the almost happiness and for the almost books. screw the books. da,house.
better state of mind:not broken, permanently damaged.

9sept2009
Relax.
I need some information first.
Just the basic facts:
Can you show me where it hurts?

26 spre 27 sept2009
getting lonely,getting old.
revenire partiala la civilizatie.


fara data pentru ca e marti 13.
ghemotoace in stomac. sentimentul de nu mi pasa. "beer is good. i drink beer because i should"(melodia asta e de la inceputul clasei a10a). sincer de faza cu ghemotoacele in stomac nu prea ma prind, de aceea rog pe michette sa se conecteze la paulette si sa explice.

si acum 13 octombrie 2009, zi de marti cu poezii de cohen.

"Florile ce le-am lăsat în pământ,
pe care nu le-am cules pentru tine,
le aduc azi pe toate,
ca să le las să crească etern,
nu în poeme sau marmură
ci unde-au căzut şi-au putrezit.

Şi navele în radele lor măreţe
mari şi trecătoare ca eroii,
nave pe care n-am navigat,
le aduc azi pe toate
ca să le las pe oceane etern,
nu în machete sau în balade,
ci unde, găurite, -au eşuat.

Iar copilul pe ai cărui umeri stau
şi al cărui dor l-am izgonit
cu o regală şi obştească disciplină,
azi îl aduc `napoi
să tânjească etern
nu în confesiuni sau în biografie
ci unde el a prosperat
crescând viclean şi păros.

Nu răutatea mă îndepărtează,
ducând la renunţare şi trădare:
e oboseala, oboseala de tine.

Aur, ivoriu, carne, iubire, divin, sânge, lună
am devenit expertul acestui catalog.
Atât de glorios odată, corpul meu
doar un muzeu a devenit acum:
o gură-mi aminteşte o parte din el,
o mână altă parte,
o umezeală, o căldură alta.

Cine posedă ceva de el nefăcut?
Nu sunt eu sursa frumuseţii tale
cum nu sunt nici a coamelor de cai sau a cascadei.
Acesta-i ultimul meu catalog.
Respir nerespirabilul
te iubesc te iubesc-
şi îţi dau drumul pentru totdeauna"( Florile ce le-am lasat in pamant, traducere de Mircea Cartarescu)
mi ar fi placut s-o gasesc in original.


15 octombrie 2009

( standing in line
to see the show tonight
and there's light on
heavy glow)
constatari:
*zi cu cafea si muffins-bine la o distanta de vreo 12 ore una de celelalte. chestia asta,postarea-jurnal-matrioska,nu stiu exact de ce o fac. o varianta ar fi ca oamenii se scurg between the lines of my pretty fucked up life(asta a sunat lame-patetico-metaforic a la clasa a cincea).
*si pagina 44 nu mi apartine
*si matrioska de la moscova am pus o pe clanta de la usa. nu sunt foarte sigura ca era pentru mine , but i took it.

*si barbatii mai incurca femeile in chelsea hotel.
*mi au placut mult jean -paul sartre si simone de beauvoir in carticica aia plina de pagini indoite pe care am dus o la biblioteca si apoi am luat o inapoi fastacita pentru ca uitasem de paginile indoite."pentru ca a fost el. pentru ca am fost eu."
*profa de germana a reactionat prompt cand i am zis ca o sa ma fac un fel arhivar si ca o sa am spor de toxicitate si atat. "mhm..o sa faci ce poate sa faca oricine. de ce ai face ceva ce poate oricine sa faca? " . a mai zis ca sunt creativa-la asta chiar am ras-am luat o ca un fel "nu meriti atat de putin. un pic mai mult ar fi ok".
profa de germana e singurul om intreg la minte pe care l am intalnit in liceu. singuru!probabil are dreptate.
*i think i've crossed the rubicon in so many ways.
daca ma mai lumineaza ceva constatari revin. se pare ca sunt sanatoase. zile cu da si zile cu nu. zile toate la fel si timpul are mereu dimensiunea lui intotdeauna.

You can't keep safe what wants to break.

1.terminat primu orbitor.si hotarat pauza pana la celalalt.aici link pentru dezbateri daca nu interesante si avizate atunci macar amuzante related to za book: http://www.terorista.ro/2007/08/10/orbitor-la-sfirsitul-cartii/.
imi place blogul asta, pacat ca nu mai e activ si sunt destul de surprinsa de cat de incitante sunt discutiile astea si cat de inversunati sunt unii, mai ales ca au facut o sa renunte la scris pe tipa.
terminat si un Vonnegut("Bufoniada") si asta "da, placut" cu hotarare spus(thx to andreea).si de abia astept sa ma duc acasa sa caut "Mama noapte" pentru ca mi a placut mai mult sau am gustat o mai mult decat pe abator care e "gustat" de toata lumea din pricina popularitatii.oricum nu sunt prea indreptatita sa vorbesc de vonnegut. Il simpatizez pt ca era un pic neamt si evident sarit de pe fix:)).

PS:„Why don’t you take a flying fuck at a rolling doughnut? Why don’t you take a flying fuck at the mooooooooooooon?”(Kurt Vonnegut, "Slapstick or lonesome no more!")

credeam ca n o sa mai am pofta de niciunul dintre lucrurile care mi se plimba prin minte.
primul ar fi chiar asta:postarea, al doilea ar fi o alta postare-(o sa se recunoasca persoana) care contine exact aceeasi chestie care s a tot cerut scrisa sau spusa de cateva zile. dar nu prea mai indraznesc sa spun cuiva anume sau sa ma plang pentru ca nu am argumente si pentru ca sunt sacaitoare incercand sa ma intorc la niste concluzii evidente ca sa le re-concluzionez.
am ascultat diverse chestii accidental profunde zilele astea si mi s a trezit brusc cheful de intrebari cu "de ce"( are cainele coada )-bineinteles la mine se constata niste lipsuri -de aceasta data in privinta memoriei relatiilor interumane. mdaaa-sensibil subiect.
ok, deja am luat o pe aratura. cam toti cred ca vrem at a point- dupa niste finaluri ,impropriu numite finaluri sau nu, meritate sau nu, asteptate sau nu, pregatite sau nu, oricum genul ala de rupturi din orice fel de rutina- niste „beneficii”. Da, pentru ca rutina e greu de impartit, pentru ca te ai straduit, pentru ca atunci cand tu te ai hotarat sa spui „nu” erai in continuare rugat, pentru ca ti s a dat cumplita impresie ca o sa fii mereu urmat de oameni cu simtiri neconditionate chiar daca te simti ca intr o presa sau urmat de un pat al lui procust care vrea sa te croiasca bine, sa te repare. Nu e ziua mea cea mai buna de spus chestii, sau de expus chestii, ziua discursiva si persuasiva, dar ma refer la mult ravnitul „friend with benefits”.bineinteles pentru fiecare arata altfel in functie de natura obligatiilor precedente. Beneficii pe masura obligatiilor.si aici cred ca intervine problema majora, si spun cred pentru ca eu,zau, n o vad.si in prima parte a expunerii asteia gaunoase din orice punct de vedere(registru dar si continut de idei pierdut pe drum) constat ca am devenit cu adevarat cinica si acum o jumătate de an cand ma declaram ingretosata de niste oameni si de actiunile lor penibile eram mult mai sanatoasa decat acum.

nobody is sitting on an angry chair. and there are not angry walls that steal the air.

nu prea mai vreau sa scriu aici. deloc, dar e un fel de pariu pe care l am facut cu mine-n am obtinut big deal de pe urma lui. prin urmare o sa trag putin de el pana la sfarsitul verii.
my emptiness is pretty deep right now.

am furat si eu o poza de la mare dintr un album privat de haicinci.
asta pana ajung si la mine pozele de acum mai bine de 2 saptamani.
pana una alta m am intors definitiv si irevocabil acasa, am gasit un filmulet cu rasaritul de mai putin de 3 secunde facut din greseala si m am bucurat caci se aud un pic de val si un pic de vant si un pic de nisip.
si constat ca starea de liniste n o sa fie compatibila niciodata cu notiunea de acasa. te intorci si desfaci bagajul si fiecare lucru isi capata locul lui ca si tine de altfel. cat am fost plecata n am fost la locul meu. acum m am asezat frumos in acelasi sertar cu concluzii crude. sau poate ca nu. poate ca am pofta de apa minerala si atat.

Usa nr 1: “we do what we need to be free and it leans on me like a rootless tree”

Simt nevoia asta furioasa de a vorbi despre planuri si momente potrivite.pentru mine nici unele nici altele nu functioneaza, sunt ca un avion de hartie, ii dai drum si nu zboara nici 3 secunde ca am si cazut in nas.imi tot zic..da, asta ar trebui sa insemne responsabilitatea, adica toate planurile alea date peste cap,toate lucrurile stabilite punctual inainte de a adormi, ceasul pus sa sune si asa mai departe.am renuntat de mult sa mai fiu iresponsabila, asa ca ma conformez si privesc din spate toate corpurile alea chatty care se misca de lene, iar eu mereu pe fuga da’ niciodata nu ajung unde trebuie sa ajung.

Se pare ca nici asta nu e momentu potrivit sa despic firu in patru in ceea ce priveste planurile si momentele potrivite.mi e pur si simplu lene sau indiferent acum.dupa o zi ca azi sau inainte de o zi ca maine care prevad ca o sa fie a total mess, I am speechless, adica trecand peste refrenu de ce mi se intampla toate numai mie here comes the “so what! I don’t care” or the “fuck you” from random stuff.

Photo:deviantart(usi cluj)

The trapeze swinger

gata! peste o saptamana mare(delta) si peste 3 zile iar mareee. nu credeam sa zic dinainte de a ajunge "iar mare", dar uite ca zic. mi ar fi placut sa mai stea ceva timpu si sa nu se faca asa repede de mare. si totusi mi-era dor de mersu' noaptea la mare, cu trenul ar fi fost ideal , dar nah..pana atunci o las pe andreea(na, ca am zis ceva de ea :))) sa ma convinga cu pozele din delta pentru ca e ca un copil mic..care merge la mare pentru prima data si care e de parere ca eu nu inteleg altceva decat poze.

hah, si am titlu' la post, dar fara legatura-evident.
Do my best to make a drawing
Of God and Lucifer
A boy and girl
An angel kissin on a sinner
A monkey and a man
A marching band
All around the frightened trapeze swingers

Where do we go
Where do we go now
Where do we go
Sweet child o' mine

De ploaie

Ieri a plouat drept, ca sa traduc terminologia proprie: a plouat perpendicular pe sosea, exact ca in filme, unde intotdeauna ploua “drept”. Niciodata ploaia nu mi a produs asa placere, decat in ziua aia de luni cand trebuia sa ma duc in “locul ala in care oamenii canta” si m am decis ca as avea parte de mult mai mult fun in pat dormind si cam asa a fost. Am stat in pat si ma gandeam ca imi lipsesc castile, dar am stat asa cu ploaia in urechi. Whatever, inca imi lipsesc castile, m am saturat de ploaie, de o saptamana jumate mi e frica sa fac ceva sau sa ies undeva pentru ca ploua. Summer rain e mult mai pretioasa dar in alte conditii nu in alea in care eu imi propun nimic, ploaia e frumoasa nu cand o astepti ci cand te intrerupe. Imi amintesc atunci cand m a prins in parc si am fugit pana acasa, unde am ajuns praf iar in urma mea mesele si umbrelele teraselor ajunsesera deja pe trecerea de pieton zburand pe o distanta considerabila. Nici macar nu mi amintesc cu cine eram.

Dar imi aduc aminte de scara blocului si parul ud si ma rog cam atat despre ploaie.
Ce am facut eu in astea 2 saptamani de cand teoretic n am nimic de facut? Pai practica ca si teoria: nimic. Mi am stricat noptile si injumatatit zilele, am ajuns sa ma simt mai bine de una singura decat cu oameni multi, cand imi propun ore in locuri aglomerate plec plictisita sau furioasa pe mine(de parca nu m as cunoaste) . Well, am spus o in mai multe randuri: I am my biggest fear si oricat mi as educa rabdarea it’s useless.
Concluzia asta desteapta : intotdeauna trebuie sa ti fie frica de tine si esti omul pe care il cunosti cel mai putin nu e a mea. Obvious. E indusa din frageda pruncie de profa mea de romana din gimnaziu, care ulterior s a dovedit a fi pentru mine un om destul de periculos. Si, evident, am cam ajuns sa mi fie frica de ea pentru ca am invatat sa o ascult atat de sedusa de parada ei de eruditie incat multe probleme existentiale stupide m au incalcit .nu stiu daca e dintre oamenii pe care pot sa i nominalizez la categoria influente puternice, dar e cu siguranta unul dintre multele exemple de oameni cu putere asupra celorlalti, cu puterea aia hipnotica de persuasiune care iti fastaceste ratiunea si constiinta uneori.anyways, I should say thx to her for several things.
Revenind incoerent la acum un an si o vara , imi amintesc ca puteam sa clasific zilele in zile cu da si zile cu nu.era bine, pentru ca erau deosebite intre ele dar acum imi dau seama ca nu erau deosebite luate separate. Nu mai stiu exact unde am citit ca orice actiune pe care o intreprinzi e acceptarea unei lipse, deci un act de revolta.si ce fac eu acum, adica comparing days and (maybe) people and actions, e legat tot de faptul ca admit o lipsa. Nu sunt foarte edificata incotro se duce lipsa asta, dar se simte from time to time ca durerile unui membru amputat.nu sunt curioasa ce va fi peste un alt an si o alta vara, desi initial am scris ca sunt. Numai ca mi e frica de verile care se duc si raman cu un statut mai patetic decat zilelor cu da si nu, cu statutul de extensii ale altor timpuri.sunt zilele care nu provoaca furie, nici macar fericire tampa ca ziua de luni cu ploaie cand refuzi oameni ca sa fii singur un pic mai mult decat ai fost pana ieri.

In momentul asta as putea numi zile cu nu de o cu totul alta natura decat alea de acum un an si o vara, zile cu nu care raman asa si anul asta si peste un an si o vara. si uite ca deja pot sa vad un pic din peste un an si o vara.

Sunny days
Where have you gone?
I get the strangest feeling you belong
Why does it always rain on me?
Is it because I lied when I was seventeen?
Why does it always rain on me?
Even when the sun is shining
I can't avoid the lightning
(melodia asta intotdeuna mi s a parut vesela si clipu' ramane unul dintre my fav)


hey, patetismul asta e vina ploii.

După cum îl citam pe mr. Cărtă într-un post mai vechi (nu în sensul being woman like) din preaciti/ata "De ce iubim femeile", recunosc că am o problemă cu Cohen(mai ales,dar mai sunt şi alţii ca mine se pare) dar şi cu "Angie" de la Stones. Admiţând obsesia şi continuând în tradiţia girly, astăzi mi-am amintit de pianul care sună foarte bine în Angie şi am tot căutat clipuri pe youtube în care să şi-l văd. Zis şi făcut, după ce o vreme am crezut că exista doar în mintea mea, l-am găsit într-un final. Cred că ar suna foarte tare cântată doar la pian, fără chitară. Mă rog, ideea era că it made my day. Dintotdeauna am avut o fascinaţie pentru treaba asta cu pianul, poate pentru că mai rar întâlneşti oameni care să aibă a crush on it, în sensul de cântat. Mai nou ,ca să citez an old friend of mine, eşti special dacă nu ştii să cânţi la ceva ,asta pentru că în micul nostru oraş de provincie în care poţi sa-ţi induci impresia de lume omogenă în care te învârţi, mai toată lumea ştie să cânte.
Ce-i drept toată lumea ştie să cânte la chitară. După confruntarea cu fenomenul liceu, adică de vreo 2 ani încoace, am observat chestia asta: orice dude ajuns la liceu, care se vrea cool ( nu în sensul prea bine cunoscut, ci rock+sensitive like) îşi ia o chitară în braţe, care e magnet pentru fete. Nu ştiu cum am ajuns la subiectul ăsta, dar oricum mi se pare foarte funny pentru că ştiu deopotrivă oameni care se pot urca pe o scenă and they rock şi alţii care nu au nicio treabă, însă şi ultimii ca şi cei dintâi la fel de afectaţi de mitul corzii de chitară .

În altă ordine de idei, am descoperit că sunt teribil de egoistă la capitolul stuff i love. Şi că într-un mod foarte curios ştiu care dintre lucrurile astea îmi aparţin pentru că eu am fost "prima" care a citit, ascultat , văzut, iubit lucrul respectiv şi care sunt lucrurile care nu -mi aparţin pentru că cineva mi-a permis să fac asta, la modul "i want to share", dar astea sunt cele pe care le trec sub tăcere şi le păstrez cu grijă fără sa le chem atunci când mi-ar trebui tocmai pentru că nu-mi aparţin. De asta pretind ca şi ceilalţi să facă la fel, pentru că lucrurile astea mici ne asamblează sau desasamblează în piese mai mici sau mai mari într-o ordine doar a noastră. Şi ordinea asta e cea prin care ne câştigăm respectul sau dispreţul, antipatiile,simpatiile, teritoriile şi oamenii. Dintotdeauna am reacţionat urât la furtul ăsta de "intimităţi" pe care nu le construieşti , ci pe care le împarţi, iar acest împărţit tacit e , pentru mine, foarte intim. Nu am niciun motiv serios pentru care să scriu asta, poate doar din timp în timp, o piesă cântată de cine n-ar trebui, nume ca Marquez şi Cărtărescu (pe care îl cităm pentru că ştim ultimele 2 pagini dintr-o carte menţionată mai sus şi ne-a mai fost şi extrem de uşor să înţelegem de ce îl cităm: pentru că propoziţiile încep cu "pentru că") ca răspuns la întrebarea ce mai digerăm literar.


P.S. 1.Am citit aseară "Povestea târfelor mele triste"( nu e "a mea":)) , cineva mi-a zis că ar trebui s-o încerc şi de asta o să mă duc şi o să împărţim din nou din poziţii "aproape" egale) şi a fost frumoasă pentru că mi-a dat senzaţia confortabilă de "mai e timp", de momente absente care îşi completează lipsa într-un fel sau altul şi că nu e nevoie să anesteziezi aşa des istorii personale doar pentru că n-au fost ce trebuiau să fie , mereu sub asediul lui " running out of time" . Şi 100 cel magic o să fie mereu al lui Marquez.
2. Apropo de anestezii, sunt pe la jumătatea "Anesteziei locale" de Gunter Grass şi nu e deloc rea, iar până în punctul ăsta tot fac legătură între "anesteziile" personajului şi istorie ca sursă permanentă de feedback. I may be wrong, sunt puţin în ceaţă pentru ca nu coincid rewiesurile citite înainte.

Gata, suficient, pentru că m-am încâlcit iar.:)

The Cocktail Party

It will do you no harm to find yourself ridiculous.

Resign yourself to be the fool you are.

You will find that you survive humiliation

And that’s an experience of incalculable value.

That is the worst moment, when you feel you have lost

The desires for all that was most dersirable,

Before you are contented with what you can desire;

Before you know what is left to be desired;

And you go on wishing that you could desire

What desire has left behind. But you cannot understand.

How could you understand what it is to feel old?

We die to each other daily.

What we know of other people

Is only our memory of the moments

During which we knew them. And they have changed since then.

To pretend that they and we are the same

Is a useful and convenient social convention

Which must sometimes broken. We must also remember

That at every meeting we are meeting a stranger.

What is hell? Hell is oneself.

Hell is alone, the other figures in it

Merely projections. There is nothing to escape from

And nothing to escape to. One is always alone.

Half the harm that is done in this world

Is due to people who want to feel important.

They don’t mean to do harm — but the harm does not interest them.

Or they do not see it, or they justify it

Because they are absorbed in the endless struggle

To think well of themselves.

There are several symptoms

Which must occur together, and to a marked degree,

To qualify a patient for my sanitorium:

And one of them is an honest mind. That is one of the causes of their suffering.

To men of a certain type

The suspicion that they are incapable of loving

Is as disturbing to their self-esteem

As, in cruder men, the fear of impotence.

I should really like to think there’s something wrong with me —

Because, if there isn’t then there’s something wrong,

Or at least, very different from what it seemed to be,

With the world itself — and that’s much more frightening!

Everyone’s alone — or so it seems to me.

They make noises, and think they are talking to each other;

They make faces, and think they understand each other.

And I’m sure they don’t. Is that a delusion?

Can we only love

Something created in our own imaginations?

Are we all in fact unloving and unloveable?

Then one is alone, and if one is alone

Then lover and beloved are equally unreal

And the dreamer is no more real than his dreams.

I shall be left with the inconsolable memory

Of the treasure I went into the forest to find

And never found, and which was not there

And is perhaps not anywhere? But if not anywhere

Why do I feel guilty at not having found it?

Disillusion can become itself an illusion

If we rest in it.

Two people who know they do not understand each other,

Breeding children whom they do not understand

And who will never understand them.

There is another way, if you have the courage.

The first I could describe in familiar terms

Because you have seen it, as we all have seen it,

Illustrated, more or less, in lives of those about us.

The second is unknown, and so requires faith —

The kind of faith that issues from despair.

The destination cannot be described;

You will know very little until you get there;

You will journey blind. But the way leads towards possession

Of what you have sought for in the wrong place.

We must always take risks. That is our destiny.

If we all were judged according to the consequences

Of all our words and deeds, beyond the intention

And beyond our limited understanding

Of ourselves and others, we should all be condemned.

Only by acceptance of the past will you alter its meaning.

Every moment is a fresh beginning.(T.S. Eliot)

De dragu' de a scrie

Iar am uitat să scriu aici. Blogul ăsta trebuia sa fie o chestie autoimpusă, aproape zilnică care să-mi creeze un fel de dependenţă. Dependenţă de nu ştiu ce, evident nu de scris pentru că scrisul ăsta a devenit o chestie pe care mulţi pretind că o fac şi mai pretind că o fac şi bine, deci e departe de mine să vreau să pretind că sunt un om dependent de actul ăsta de a scrie ceva. Am dat azi peste tot felul de bloguri în care se scrie, zilnic, aglomerat, despre cum te dai jos din pat şi asta e o mare revelaţie pentru tine, despre cum un "popă, îmbrăcat în d-ălea de poartă ei" te-a confundat în metrou cu un emo şi de fapt erai "rocker, mai exact satanist". Probabil oamenii ăştia au ajuns la autosuficienţă sau poate greşesc când o numesc aşa, în orice caz îmi tot dau impresia constantă că toată lumea trăieşte doar pentru a se expune, pentru că ni se tot injectează într-o conştiinţă socială că nu existăm dacă nu suntem văzuţi de ceilalţi sau mai nou citiţi de ceilalţi.
Sau doar poate, dacă mă gândesc mai bine, sunt eu un caz social mai aparte şi de fapt dacă trebuie să te faci auzit trebuie să mizezi pe orice , şi pe parte cu ridicatu' revelator din pat şi pe "sociograma" din metrou pentru că până la urmă toată lumea are un mesaj de transmis, iar canalul, codul şi mai ales receptorul sunt aleator alese. Concluzie: I didn' t make my point . Daaar, e evident în sfârşit de ce nu fac parte din categoria celor care au în fiecare zi un "mesaj" de transmis. Pentru că sunt dintre cei cărora li se pare destul de dubios şi resimt o lipsă adâncă dacă se pot numi oameni fără probleme. Aa, şi încă ceva : aleg doar din comoditate spaţiul ăsta deschis, online pentru mânzgălelile mele; pentru că oricât de risipite ar fi ele aici rămân cât de cât compacte, fără pretenţia de a fi coerente.

P.S.: a început prima zi de vacanţă. Într-un mod foarte copilăresc până acum am avut impresia că mă mişc în afara timpului ăsta predilect al vacanţei. În noaptea asta cred că o să încep să joc "Şotron" după ce am tras atât de mine să ajung acolo. Oricum de câte ori pun mâna pe cartea asta mă simt în interiorul a ceva deosebit şi am sentimentul ăla de wannabethere ca acum ceva timp când aveam acelaşi sentiment pentru perioada interbelică , de tip camilpetrescian, cu doamne T. şi mulţi Ladima pe stradă.

"Pentru ca le innebuneste Angie al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen."
Ieri am aflat ca Mr. Cohen o sa vina iar in Bucuresti. Ar trebui sa nu ratez si de data asta.
I wanna marry this man.

Anger, always anger

i had enough of unreachable people. these ugly things inside of me break me everytime.
as vrea sa fiu mai des asa furioasa pentru ca doar asa ma misc.
i'm not unreachable. not even in a very, very bad way. i'm just inexistent. sunt un om dosit in mult intuneric.

Something Corporate- Konstantine. Great song
http://www.youtube.com/watch?v=T9Fv7bqw9e4
I can't imagine all the people that you know
And the places that you go when the lights are turned down low
And I don't understand all the things you've seen
But I'm slipping in between you and your big dreams
It's always you in my big dreams
And you tell me that it's over
Wake up lying in a patch of four leaf clover
And you're restless and I'm naked
You've got to get out, you can't stand to see me shaking
No could you let me go, I didn't think so
And you don't want to be here in the future
So you say the present's just a pleasant interruption to the past
And you don't want to look much closer
Cause you're afraid to find out all this hope that you had sent into the sky
By now had crashed and it did because of me
And then you bring me home afraid to find out that you're alone
And I'm sleeping in your living room but we don't have much room to live
I had these dreams, in them I learned to play guitar
Maybe cross the country become a rockstar
And there was hope in me that I could take you there
But damn it you're so young but I don't think I care
And if I hurt you then I'm sorry, please don't think that this was easy
And then you bring me home cause we both know what it's like to be alone
And I'm dreaming in your living room but we don't have much room to live
And Konstantine is walking down the stairs
Doesn't she look good standing in her underwear
And I was thinking, what I was thinking
But we've been drinking and it doesn't get me anywhere
My Konstantine came walking down the stairs
And all that I could do was touch her long blonde hair
And I've been thinking, it hurts me thinking
That these nights when we were drinking
No they never got us anywhere no
This is because I can spell konfusion with a K and I can like it
It's to dying in anothers arms and why I had to try it
It's to Jimmy Eat World and those nights in my car
When the first star you see may not be a star, I'm not your star
Isn't that what you said, what you thought this song meant
And if this is what it takes just to lie with my mistakes
And live with what I did to you, all the hell I put you through
I always catch the clock, it's 11:11 and now you want to talk
It's not hard to dream you'll always be my Konstantine
My Konstantine they'll never hurt you like I do
No they'll never hurt you like I do no
This is to a girl who got into my head with all the pretty things she did
You know that you keep me up in bed
This is to a girl who got into my head with all these fucked up things I did
Hey maybe baby you could keep me up in bed my Konstantine
You spin around me like a dream we played out on this movie screen
And I said did you know I miss you, did you know I miss you
And then you bring me home and we go to sleep but this time not alone no
And then you'll kiss me in your living room, I know you miss me in your living room
Cause these nights I think maybe that I miss you in my living room
We don't have much room, I said does anybody need that room
Because we all need a little more room to live my Konstantine

Wicked, wicked

Astăzi am aflat o chestie nemaipomenita care i s-a întâmplat unui prieten. Prima reacţie de "vai, ce tare" n-a funcţionat în plan real, ci doar în planul reacţiilor de bun-simţ pe care trebuie să le emiţi în astfel de situaţii. De unde impotenţa asta de a te bucura pentru altul care ne caracterizează în general, de ce suntem aşa mutilaţi emoţional, atât de mutilaţi încât rareori ne dăm seama că n-ar trebui să reacţionăm aşa ? I can't figure out. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, aduc în faţă ca argument ruşinos frustrările personale, pe care, în cele din urmă reuşesc să le mutilez aşa cum mă mutilează ele pe mine. Nu e tocmai procesul care urmăreşte integritatea însă este doar o problema a perspectivei din care priveşti. Te integrezi, finally, printre oamenii cu coloană dreaptă - asta doar pentru ca te priveşti din afară, iar din interior- who cares? Am ajuns la concluzia că, la fel ca mulţi alţii, sunt incapabilă să-mi cârpesc frustrările, de unde şi capitularea asta în faţa neputinţei ca rezultat al eşecului. Mă mutilez zilnic când spun că-mi pasă şi că-mi acord răgazul necesar pentru chestiile de interior: e doar jocul de culise al celui care încearcă să se dedubleze într-o realitate care ţi-o cere. Dacă nu ne întoarcem pe dos frustrările, căci ele sunt cele mai mizerabile acumulări ale noastre, dar-în definitiv- sedimente pe care nu putem să le ignorăm pentru că rar simţim că se mai lipeşte ceva de noi, dacă nu ne adăpostim sub povara lor chinuitoare n-o să ajungem probabil niciodată la the bright side of things. Şi toate cele spuse mai sus pentru că am tot avut săptămâna asta sentimentul copleşitor că aştept ceva să se termine, că e veşnic o aşteptare care nu aduce nimic bun şi astăzi s-au trezit frustrările prin care am privit din nou(nimic cu adevărat revelator) şi am avut impresia de scurtă durată că mai sunt lucruri de făcut până la următoare reactualizare a aerului păcătos de lume pe care aşteptăm s-o sfârşim.

no sense.

hello. asta ar trebui sa fie inceputul, dar mie imi e atat de greu cu inceputurile.  sometimes i don't make any sense and this is one of that moments. concluzia e ca m am hotarat sa intru in randul lumii si sa nu i mai intreb pe cei din jurul meu atat de des daca am "sens" sau nu, pentru ca uneori trebuie sa spun "imi pare rau, n am inteles ce ai spus", deci din cand in cand mai trebuie sa nu astepti raspunsuri.  so,  caut sa nu mai astept multe raspunsuri.

and they lived happily ever after...with no answers!