...si conform analizei un infinit e mai mic si altul mai mare.

Am vazut azi noapte Sophie Scholl-Die letzten Tage. Filmul e breathtaking, dar am avut senzatia ca trebuie sa caut sentimentul asta ceva mai mult decat la orice alt film. e breathtaking psihologic vorbind, e o joaca cruda cu mintea ta pentru ca te astepti la mai multa violenta in stare pura, chiar si mental. chestie care nu s a intamplat.
ciudat e ca intotdeauna dupa orele de germana plecam cu hotararea de a ma gandi un pic mai mult la chestiile pe care ni le expunea profa.
asa am vazut si Die Welle care a devenit brusc un argument in multe discutii, pentru ca mie mi a demonstrat oarecum ca nu avem o constiinta asa safe si ca nemtii nu au o trauma care trebuie vindecata, ca nu sunt un caz exceptional si ca ne putem repeta la nesfarsit ca istorie. Si ca istoria care urmeaza prezentului e un experiment reluat.

clar e ca ar trebui sa ma intorc la celelalte constatari ale mele, mai alambicate si mai numb, caci cu toate ca in fiecare zi am cel putin o ora de fizica sau matematica, configuratia mintii mele e tot pe dos. macar nu sunt singura careia inca i se pare dubios ca un infinit e mai mic decat altul.