De cand am senzatia asta de “nu pot sa gandesc” mi am pierdut toate abilitatile de autoaparare. Daca asta vara mi se spunea ca sunt mereu ironica si ca ajung sa spun chestii care de obicei ranesc niste egouri, acum am devenit persoana dumb care vrea unsafe friends care sa i aduca benefits pentru ca orgoliul meu trebuie sa fie sustinut in permanenta. Si partii din mine responsabila cu orgoliul trebuie sa i se spuna ca e fara termen de valabilitate , ca are efect si influenta. That’s bullshit. cred ca orgoliul e proiectia intunecata a constiintei, adica componenta dark and twisty, la limita dintre constiinta si inconstient , care il determina pe individ sa aiba “constiinta” sau nu, adica sa fie moral sau nu, sa se raporteze la un sistem de valori sau nu. Si ma refer la un sistem de valori interior, fara vreo legatura cu restul lumii, adica la momentul in care decizi sa fii sau nu fair cu tine insuti. Iar eu, pentru a ocoli the very dark place, am decis sa nu fiu corecta cu mine insami(ca in ceea ce i priveste pe ceilalti nici nu se pune problema). In concluzie orgoliul meu tot low e.

Am terminat aseara “Liniste in octombrie”, care ma asteptam sa fie mai mult, dar poate pentru ca n a fost octombrie si pentru ca linistea asta artificiala din jurul meu nu e suficienta.
Si am inceput sa citesc cronicari, asta de dragul repetitiei, ca pana la urma nu stiu sa fac altceva si pentru ca in ciuda multor momente fara satisfactii asta imi place sa fac.

Si ca alte multe aspecte care functioneaza in regim de shuffle: as spune “speak the words I wanna hear, to make my demons run” pentru ca asta a venit in playlist in timp ce scriam aici, dar stiu ca e mult mai mult decat toata suma chestiilor adunate pana acum aici si iar mi as nesocoti toate legile nescrise.
Concluzie: usilor le sta mai bine inchise, cu aspectul lor de unbreakable, caci si usile deschise sunt decat o ipostaza a celor inchise.

Si ignorand –activitatea mea preferata- snobismul roenglez mi a iesit si mie un post dupa o gramada de vreme.