Iar am uitat să scriu aici. Blogul ăsta trebuia sa fie o chestie autoimpusă, aproape zilnică care să-mi creeze un fel de dependenţă. Dependenţă de nu ştiu ce, evident nu de scris pentru că scrisul ăsta a devenit o chestie pe care mulţi pretind că o fac şi mai pretind că o fac şi bine, deci e departe de mine să vreau să pretind că sunt un om dependent de actul ăsta de a scrie ceva. Am dat azi peste tot felul de bloguri în care se scrie, zilnic, aglomerat, despre cum te dai jos din pat şi asta e o mare revelaţie pentru tine, despre cum un "popă, îmbrăcat în d-ălea de poartă ei" te-a confundat în metrou cu un emo şi de fapt erai "rocker, mai exact satanist". Probabil oamenii ăştia au ajuns la autosuficienţă sau poate greşesc când o numesc aşa, în orice caz îmi tot dau impresia constantă că toată lumea trăieşte doar pentru a se expune, pentru că ni se tot injectează într-o conştiinţă socială că nu existăm dacă nu suntem văzuţi de ceilalţi sau mai nou citiţi de ceilalţi.
Sau doar poate, dacă mă gândesc mai bine, sunt eu un caz social mai aparte şi de fapt dacă trebuie să te faci auzit trebuie să mizezi pe orice , şi pe parte cu ridicatu' revelator din pat şi pe "sociograma" din metrou pentru că până la urmă toată lumea are un mesaj de transmis, iar canalul, codul şi mai ales receptorul sunt aleator alese. Concluzie: I didn' t make my point . Daaar, e evident în sfârşit de ce nu fac parte din categoria celor care au în fiecare zi un "mesaj" de transmis. Pentru că sunt dintre cei cărora li se pare destul de dubios şi resimt o lipsă adâncă dacă se pot numi oameni fără probleme. Aa, şi încă ceva : aleg doar din comoditate spaţiul ăsta deschis, online pentru mânzgălelile mele; pentru că oricât de risipite ar fi ele aici rămân cât de cât compacte, fără pretenţia de a fi coerente.
P.S.: a început prima zi de vacanţă. Într-un mod foarte copilăresc până acum am avut impresia că mă mişc în afara timpului ăsta predilect al vacanţei. În noaptea asta cred că o să încep să joc "Şotron" după ce am tras atât de mine să ajung acolo. Oricum de câte ori pun mâna pe cartea asta mă simt în interiorul a ceva deosebit şi am sentimentul ăla de wannabethere ca acum ceva timp când aveam acelaşi sentiment pentru perioada interbelică , de tip camilpetrescian, cu doamne T. şi mulţi Ladima pe stradă.
Multi sunt chemati,putini sunt alesi, ne zicea un evanghelist.Tot asa si aici, pe blogosfera: multi au conturi doar de dragul de a avea conturi, scriu doar pentru ca nu au ce face mai bun, se cred boemi, cand de fapt ar trebui sa isi caute coerenta. Wannabeezee sunt clasici deja...Cauta-ti oameni (desi e greu, unless nu stai intr-un oras mare, la mine spre exemplu, oamenii cu care pot vorbi chestii mai interesante sunt maxim 5-6 in oras) si ignora-i pe ceilalti. Succes la "Sotron".
RăspundețiȘtergereP.S.lana este materialul meu preferat, tocmai pt. ca e incalcit :)).Traieste pt. tine, pune-ti standardele tale, si that's all that matters.